Ecocutezătorii
SCHIMBĂ PET-UL CU BILETUL … LA SATU MARE
Vineri, 16 septembrie 2022, locuitorii din Satu Mare și din alte 64 de orașe din toate județele țării au putut beneficia de un bilet cu 2 călătorii cu mijloacele de transport în comun în schimbul a 5 deșeuri. Inițiativa aparține Asociației Act for Tomorrow și Kaufland România, fiind realizată în parteneriat cu Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, în cadrul programului național Vinerea Verde. La nivel local, campania s-a bucurat de sprijinul Primăriei Municipiului Satu Mare și al Asociației de Tineret, Turism și Ecologie Cutezătorii Munților în calitate de parteneri ai acțiunii și al societății de transport Transurban.
La fiecare 5 ambalaje de tip PET, sticle sau doze de aluminiu, introduse în aparatele speciale, cetățenii au putut beneficia de un bilet de transport în comun gratuit. La Satu Mare, campania s-a desfășurat pentru prima dată grație colaborării dintre inițiatorii Asociația Act For Tomorrow și ATTE Cutezătorii Munților.
Locul de desfășurare a fost în parcările celor 2 magazine Kaufland din Satu Mare, situate pe strada Careiului nr. 9 și strada Corvinilor nr.3.
Schimba PET-ul Cu Biletul este campania care s-a bucurat de foarte mult succes la Satu Mare, toate cele 1000 de bilete de transport în comun ajungând la sătmărenii dornici de reciclare, dar și de a folosi transportul în comun, ca alternativă mai verde de transport.
Suntem onorați că am avut posibilitatea de a contribui, alături de alte 45 de ONG-uri din țară, la o acțiune care transformă orașele noastre în orașe mai verzi și mai nepoluante.
Mulțumim inițiatorilor campaniei Act for Tomorrow pentru încrederea de a organiza pentru prima dată în orașul Satu Mare această campanie și pentru întreaga susținere, Kaufland România și îndeosebi partenerilor locali, Primăria Municipiului Satu Mare / Szatmárnémeti și companiei TRANSURBAN pentru cele 1000 de călătorii gratuite acordate sătmărenilor!
Avem susținerea totală a Primăriei Municipiului Satu Mare. Alături de noi în campanie a fost prezent domnul primar al municipiului Satu Mare, Kereskenyi Gabor și administratorul public, domnul Masculic CSABA. Apreciem în mod deosebit prezența domniilor lor, cât mai ales faptul că au venit la acțiunea noastră pe biciclete și au adus și ambalaje reciclabile, intrând astfel în spiritul Săptămânii Europene a Mobilității cât și al zilei 𝗩𝗶𝗻𝗲𝗿𝗲𝗮 𝗩𝗲𝗿𝗱𝗲, în care s-a derulat campania Schimbă PET-ul cu biletul!
Iată cum facem bine orașului nostru, dând un dublu exemplu că ne pasă de mediul în care cresc copiii noștri, pe care ni-l dorim mai curat și mai puțin poluat!



RESPECT PENTRU HRANĂ - EVENIMENT DE FINAL DE PROIECt
Vineri, 9 decembrie 2022, la Biblioteca Județeană Satu Mare a avut loc evenimentul de încheiere a proiectului ,,Respect pentru hrană” și premierea echipelor participante, reprezentând 6 unități școlare din municipiul Satu Mare. Primul nostru proiect pe tema risipei alimentare a însemnat 2 workshop-uri susținute de specialiști urmate de promovarea temei în 6 unități de învățământ care au decis sa creeze proiecte proprii.
Reprezentanții celor 6 școli partenere în proiectul nostru și-au prezentat, în cadrul evenimentului de închidere, ideile de proiect dar și activitățile concrete susținute în perioada de implementare (octombrie – noiembrie 2022).
Juriul format din Cristina Bala, director executiv al Asociației Stea, Adriana Marchiș, consilier școlar în cadrul CJRAE și Andrea Veres, psiholog și psihoterapeut (și formator în cadrul workshop-ului legat de tulburarile alimentare realizat în cadrul proiectului nostru), a decis câștigătorii, astfel:
- Locul I –Colegiul Economic Gh. Dragoș
- Locul II – Școala Gimnazială Lucian Blaga
- Locul III – Liceul German Johann Ettinger
- Premiu special – Liceul de Industrie Alimentară George Emil Palade
- Premiu special – Școala Gimnazială Mircea Eliade
- Premiu special-Liceul cu Program Sportiv
– Misiunea juriului nu a fost deloc ușoară:
- smart shopping
- gătitul din resturi alimentare
- etichetarea termenului de expirare și folosirea cu prioritate a produselor cu termen scurt
- inventarierea cămării și a frigiderului
- realizarea de compost din deșeuri alimentare
- folosirea inteligentă a cornurilor și laptelui din școală rămase neconsumate pentru a hrăni animale
- realizarea unor rețete economice, din ingrediente puține și ieftine
- colectarea pâinii uscate în școala și în rândul vecinilor (și apoi donată adăpostului de animale)
- realizarea unei broșuri privind modul corect de păstrare a diverselor alimente
– … sunt doar câteva din ideile cu care ne-am îmbogățit de la tinerii care le-au pus și în practică, în clasele, școlile, familiile lor și chiar în comunitate și care sperăm sa va #inspire și pe voi pentru a reduce risipa alimentara și a avea mai mult respect pentru hrană în viața de zi cu zi.
Le mulțumim tuturor celor implicați: elevilor, profesorilor coordonatori, mentorilor, conducerii unităților de învățământ, dar și familiilor care i-au susținut pe elevi în acest parcurs!
Pentru ca toate proiectele au fost demne de a fi replicate (și știam acest lucru urmărind munca echipelor), toate premiile au fost egale, îndemnând la savurarea unui ceai în clasă, alături de colegi.
Echipa situată pe locul I, respectiv clasa a X-a A a Colegiului Economic Gheorghe Dragoș, prof. coordonator Magureanu Maria, mentor prof. Violeta Bran, a primit în plus o invitație de a participa la o drumeție alături de echipa Cutezătorii Munților.
_________________________________________________________________________________
Proiectul ,,Respect pentru hrană” este un proiect destinat tinerilor, inițiat și implementat de Asociația de Tineret, Turism și Ecologie Cutezătorii Munților cu finanțare de la Primăria Municipiului Satu Mare în urma concursului de proiecte organizat de Centrul Cultural G. M. Zamfirescu.



LET'S DO IT, CARPATI!
17 septembrie 2022, de Ziua Curățeniei Naționale organizate de Let’s do IT, am ales să curățăm un traseu pornind de la 5 km de localitatea Certeze, județul Satu Mare, având ca punct terminus Vârful Buian. Peste 1000 de kilograme de deșeuri au fost adunate cu sprijinul a 40 de voluntari și ai partenerilor noștri, Salvamont Satu Mare.
An de an, echipa Cutezătorii Munților participă și mobilizează voluntari în campania națională de curățenie Let s do IT! În fiecare ediție ne-am ales o zonă montană sau un traseu în natură pe care să-l curățăm de deșeuri, considerând că muntele nu se poate curăța singur dar și că în localități și imediata apropiere a acestora se mobilizează un număr mai mare de voluntari din școli, instituții publice și private și alte ONG-uri. În acest spirit, în 2022 ne-am alăturat inițiativei Let’s do IT Carpați a Asociației Montane Carpați, care și-a propus să ecologizeze cât mai multe trasee turistice montane.
Am ales pentru ecologizare un traseu nu foarte cunoscut de publicul larg și totuși ,,generos” în deșeuri lăsate la voia întâmplării.
Rezultatele muncii noastre după o zi de munca arată așa:
● 40 de voluntari din care 15 copii
● peste 1000 de kilograme de deșeuri, colectate în mare parte selectiv (plastic+doze, sticla și gunoi menajer)
● Peste 1000 de sticle adunate selectiv. Sticlele de bere de 330 ml au fost ,,vedetele” și în acest an.
● 8 ore de muncă
● 20 de kilometri parcurși pe jos, de cei mai temerari dintre voluntari și peste 10 kilometri parcurși pe jos de copii.
Mulțumim pentru încredere și inițiativa de a ecologiza munții României Asociatia Montana Carpati !
Mulțumim Serviciul Public Salvamont Satu-Mare pentru un parteneriat de lungă durată și sprijinul acordat și de această dată!
Mulțumim Let’s do IT România pentru mobilizarea anuală a unui număr atât de mare de oameni!
Mulțumim clubului Aventurierii Tiblesului din Baia Mare veniți să ne ajute, cât și prietenilor noștri din Carei, Călinesti Oaș și, bineînțeles, Satu-Mare!
Multumim Spartan Training Group Satu Mare pentru ajutor și implicare!
Suntem onorați de prezența și efortul fiecărui om pe care azi îl numim cu mândrie Voluntar Cutezator!
A fost o zi a prieteniei și muncii în echipă, o zi în care sperăm într-o evoluție atât de mare a societății noastre încât astfel de acțiuni să rămână istorie. Până atunci, continuăm să facem ceea ce putem pentru sănătatea Mamei Pământ!




Tabără de ecologizare și dezvoltare personală cUTEZĂTORII MUNȚILOR
Tabăra de ecologizare și dezvoltare personală Cutezătorii Munților a fost organizată în Stațiunea Luna Șes din județul Satu Mare, în perioada 1-4 august 2019 fiind dedicată tinerilor din sistemul de protecție socială. Proiectul a fost finanțat de Kaufland România prin programul Start ONG derulat de Asociația Act for Tomorrow.
23 de tineri din casele de tip familial ,,Maria” din Satu Mare, ,,Floare de colț” din Halmeu, ,,Ștefania” din Oar, tineri susținuți de Centrul de zi ,,Sfânta Tatiana” din Satu Mare, precum și copii aflați în asistență maternală au avut pentru prima dată ocazia să doarmă în cort, să gătească la foc alături de voluntarii Cutezători, să facă drumeții, să facă sport dar și meditație în mijlocul naturii.
Una dintre cele mai relevante activități a fost traseul de ecologizare, realizat între Luna Șes și Tinovul Trestia, o zonă în care picnicul nepotrivit lasă urme. Aproximativ 500 de kilograme de gunoaie au fost adunate de tineri, copii și voluntarii adulți.
Activitățile de dezvoltare personală au fost susținute de psihologi voluntari din comunitate. Copiii au lucrat în echipe, și-au găsit punctele tari, au învățat lucruri importante despre valoarea lor personală și chiar au încercat să convingă potențiali angajatori să-i angajeze, în baza CV-urilor întocmite de fiecare echipă și a proiectelor realizate ad-hoc din materiale găsite în natură.
Activitățile de relaxare și meditațiile au fost îmbrățișate cu drag de cei prezenți, cu atât mai mult cu cât acestea au venit după efortul depus cu ecologizarea. Gimnastica de dimineață, exercițiile pilates de după-amiază, poveștile și cântecele la foc de tabără au fost parte din programul zilnic.
Tabăra s-a încheiat cu o drumeție pe Vârful Pietroasa (1200 m) și o surpriză oferită de echipa Salvamont Satu Mare – o experiență de cățărare pe stâncă.
Cu proiectul „Tabăra de ecologizare şi dezvoltare personală Cutezătorii Munţilor” asociația noastră a câștigat la Gala Tineretului din România (ediția 2019) , 2 premii importante: – Premiul III în cadrul secţiunii „Implicare civică, voluntariat, mediu” şi Premiul special Junior ONG pentru cel mai bun proiect derulat de o organizație neguvernamentală, înființată recent (sub 2 ani de la înființare).
Secţiunea „Implicare civică, voluntariat, mediu” a vizat proiecte în care tinerii sunt implicați în activități de voluntariat, precum şi proiecte care promovează educația ecologică, protejarea mediului înconjurător, formarea unei atitudini responsabile faţă de mediu.



